среда, 28 марта 2012 г.

MOLDOVAN DREAM -2

Sincer vorbind, deja mă irită toţi acei, care critică noul şef al statului. Ei nu pot avea dreptate măcar din considerentul, că nu gîndesc la fel ca Noi, cei care susţinem alianţa. Să fie clar: AIE este Calea, Adevărul şi Viaţa. Acordul AIE este mai presus decît Constituţia, democraţia şi chiar Omenia. Şi am terminat discuţiile.

În general, încotro se uită procuratura, CCCEC, poliţia. De ce nu iau măsuri, de ce nu le pun botniţa la gură, nu le coase rîtul, în numele democraţiei şi drepturilor Omului?
Vreau aici să invoc mai multe argumente, pentru a spulbera aceste critici veninoase şi gratuite la adresa şefului statului. Să le luăm pe rînd.

Dacă primul preşedinte al ţării avea 50 de ani, al doilea -56, al treilea -60 de ani, apoi al patrulea preşedinte –toţi 63! Aceasta este un progres vizibil. Menţinem continuitatea, trendul ascendent. Vârsta preşedintelui reflectă dorinţa AIE de a face reformă, de a aduce oameni noi, cu mentalitate nouă, cu aspiraţii europene, care nu au nici o legătură cu trecutul sovietic.

Dacă primul preşedinte a fost de la popor, al doilea de la parlament, al treilea ni l-a dat PCRM, atunci pe al patrulea, cum au recunoscut unii lideri ai alianţei, ni l-a dat Dumnezeu (chiar dacă Sturza încearcă cu tot dinadinsul să ne convingă că ni l-a oferit Ghimpu – eu unul nu-l cred!).

Dacă primul preşedinte a fost ales de 98,17% din alegători, al doilea de 54,02%, al treilea de 73 deputaţi (în 2005 – de 75), atunci al patrulea preşedinte a acumulat 62 de voturi! Aceasta iarăşi se înscrie în logica trendului general, ceea ce ne permite să conservăm tradiţia, să permitem doar deputaţilor să aleagă şeful statului, fiindcă ei ştiu mai bine ca Noi, ce vrem Noi. În plus, pentru a deveni preşedinte era nevoie de 61 de voturi. Faptul că al patrulea preşedinte a acumulat cu un vot mai mult, adică 62, demonsteaază cu elocvenţă şi fără drept de apel popularitatea acestuia, autoritatea incontestabilă, sprijinul general al întregii societăţi.
Dacă primul preşedinte promitea că ne va integra cu România, al doilea – cu Transnistria, al treilea – cu Rusia-Belarusi, al patrulea promite că ne va integra cu UE. Sunt sigur că şi aici vom păstra tradiţia, şi vom ajunge tot acolo…

Ceea ce mă face optimist e şi faptul, că a e consecvent, principial, intransigent. A trecut testul statalităţii lui Dodon despre independenţa, limba moldovenească, neutralitate, etc. Da, este adevărat, că peste 4 zile, după ce a devenit preşedinte, a declarat că limba e română, că nu-l interesează testările lui Dodon, etc. Acest lucru mă bucură: păstrăm iarăşi tradiţia, când de dragul funcţiei se spune una, se crede alta, se face a treia, apoi se jură pe cruce că nu s-a spus…

Este unicul preşedinte care a promis că va fi preşedintele tuturor. Şi asta e bine. Avem nevoie de o personalitate, care va fi un preşedinte al tuturor: al mafiei şi al antimafiei, al raiderilor şi antiraiderilor, al killerilor şi antikillerilor, al unioniştilor şi antiunioniştilor… Un tată pentru toţi, care-i va împăca, îi va aşeza la o masă.

Cred în viitor…
Sunt sigur, că după ce a fost ales preşedintele, progresul va fi fulgerător. Deja se observă cu ochiul neînarmat. Astfel, cum a fost ales preşedintele, au revenit gerurile, concomitent fiind deconectată şi căldura în capitală. S-a scumpit carnea, chiar dacă e Postul Mare. Nu a fost uşor, dar AIE ia reuşit să menţină tempoul galopant al inflaţiei. Primarul general i-a lipsit de pe 26 martie pe pedagogi de adaosul de 130 lei la salariu. Îmi trezeşte un profund respect faptul, că edilul capitalei a rezistat pînă la învestire, fiindcă exista riscul să nu fie ales preşedintele. Atunci, reveneau comuniştii la putere. Or, primarul a urmărit atent, şi abia după ce a fost ales preşedintele şi riscul anticipatelor a dispărut, le-a dat pedagogilor un pumn după cap, lipsindu-i de adaos. Vorba primarului: пацан сказал, пацан сделал!
Aştept cu nerăbdare, când primarul va majora cum a promis şi preţul călătoriei la microbuze de la 3 la 5 lei. Ştiu că e consecvent, şi nu cred că o face doar pentru faptul că la el pe liste de consilieri e şi directorul firmei de microbuze Ruta Prim.

Degrabă se poate scumpi şi energia electrică, ceea ce iarăşi mă bucură nespus de mult. Ajungem la standardele europene, cel puţin la capitolul preţuri!!! Ura! Ura! Ura!
Se observă deja şi pacea civică, cum a şi promis preşedintele. Unioniştii s-au încăierat duminică cu antiunioniştii, dându-şi pumni generoşi peste cap, urechi, ceafă, şi alte organe strategice ! Dar să recunoaştem: au făcut-o în numele interesului naţional, şi în conformitate cu standardele europene. Am plîns de bucurie, văzând că din 10 şuturi, 9 nimereau în ţintă, producând şi impact sub formă de urlete, ţipete şi zberăte, pline de principii şi valori.

Peste un an, cel mult doi, babele din sate se vor plimba pe jaguaruri, pensionarii pe jeep-uri, iar pedagogii nu vor avea loc de parcare pentru Mercedesurile proprii la şcoli din cauza numărului revoltător de mare al BMW –urilor, deţinute de elevi. Văd cum tinerii în 2 ani vor refuza de serviciu cu 3000 de dolari, cerând 5000 şi secretare, cu aceleaşi principii şi valori ca şi unii lideri ai alianţei! Către 2013, Programul de castrare a câinilor, iniţiat de primar şi a pedofililor, iniţiat de AIE, va ajunge la bun sfîrşit. Gurile rele spun, că după aceasta va urma şi campania de castrare sau optimizare a cetăţenilor, dar în alianţă încă nu există consens deplin pe acest subiect.

Şi visurile mele au temei. Din 2007, Chişinăul a devenit deja capitală europeană. Avem metrou, tramvai, linie de troleibuz, cum s-a promis pînă la Ghidighici. Avem o Moldovă fără sărăcie, cum a promis PLDM, prosperare şi respect, cum a promis PD, şi libertate cum a promis PL. Cel puţin, aşa zic Viorel şi Victor Ţopa.

De aceia, cred, lupt şi aştept cu nerăbdare noi schimbări spre bine. Măcar pentru deputaţi. Şi faptul că acum ei discută proiectul de lege, prin care îşi vor majora pensiile, mă face să privesc încrezător spre viitor.

среда, 21 марта 2012 г.

Ce vrea Sturza de la Alianță?

Deja a devenit o tradiție faptul, ca Sturza cel puțin o dată pe lună să apară în mass-media, cu orice prilej, iar uneori, și în lipsa acestuia. Ex-premierul dă comentarii, lansează ipoteze, oferă aprecieri, de cele mai dese ori critice,  pune note, dă sfaturi, iar uneori și indicații. Toate acestea  se fac într-un ton imperativ, categoric, cu ton de Mentor și de pe poziții de Arbitru Suprem.

Ba Sturza îi dă indicații lui Dodon să voteze și pentru o mătură la funcția de președinte, fiindcă în caz contar nu va avea șanse la anticipate. Ba o dojenește pe Bacalu, de ce aceasta a avut obrăznicia de a nu se prezenta la Chișinău chiar a doua zi după ce s-au început discuțiile despre candidatura sa. Ba este convins că Veronica Bacalu va deveni președinte, ba spune că este o rușine să alegi președintele prin skype, de parcă cineva a propus la modul serios acest lucru. Mai recent, fără a aduce nicio probă la dosar, Sturza a declarat că Filat l-ar fi rupt pe Dodon de la PCRM, pentru a-l utiliza în calitate de instrument.

Filat evită colaborarea cu Sturza, fiindcă acesta l-ar umbri prin personalitatea sa magnifică și omniprezentă.
După toate aceste comentarii «elogioase», ca să nu citez altele mai deocheate, Sturza declară cu tupeu, că Filat ii datorează scuze,  fiindcă a reacționat nervos la unele comentarii ale acestuia.
După Sturza, Filat, pe care acesta îl critică la pachet, împroșcîndu-l generos și cu zoi,  trebuia să-i dea medalie.

Sincer vorbind, imi este greu să înțeleg comportamentul lui Ion Sturza. În primul rînd, nu înțeleg, din ce poziție sau statut vorbește acesta: cea de profet, sacerdot, comentator politic, jurnalist, mecenat, bussinesman?  Totodată, în baza căru-i drept sau motiv, își permite să lanseze acuzații gratuite, și să mai dea și indicații arogante?

Dacă Sturza o face din poziția de analist,  păi, așa și s-o spună. Să vină atunci la dezbateri televizate, să prezinte argumente, să ofere soluții, să discute în dialog, nu în monolog.  Dar și aici apare o problemă – analiștii nu dau indicații, ci recomandări…

Poate Sturza o face din postura de businessman-mecenat, onest și transparent, căruia țara îi datorează investiții, locuri de muncă, defalcări impresionante la buget?

Nu știu. N-am prea observat de la Sturza sacrificiu în numele țării. Mai degrabă contrariul.  Nu mă interesează cum și-a făcut capitalurile Sturza. O știu toți – prin muncă «silnică». Îmi este indiferent, spre deosebire de mulți critici ai săi, că a făcut business cu Oleg Voronin, fiind la Fincombank, iar azi dă lecții de democrație.

Mai interesant îmi pare cum a utilizat capitalurile, repet, care le datorează acestei țări, fiindcă de aici au provenit, din anii 90.  Fiind unul din cei mai bogați oameni din Republica Moldova, intrând în topul Forbes al celor „ 500 de miliardari” din România, cu o avere, estimată la 95 de milioane de euro, acesta nu a făcut aproape nimic pentru economia Republicii Moldova, preferînd să-și investească capitalurile în aproape 20 de companii din Europa.  http://www.jurnal.md/ro/news/ion-sturza-in-topul-forbes-500-de-miliardari-din-romania-211631/

Adică, contribuind prin impozite și locuri de muncă la prosperarea altor țări, care și așa nu o duc rău,  și nu la prosperarea propriilor cetățeni, cum ar fi fost normal, dacă era patriot, cum se pretinde. În cel mai greu moment pentru economia țării, Sturza și-a strîns capitalurile, și a fugit cu ele peste hotare. Ca mai apoi, să dea lecții de morală altora.

Unica investiție „strategică” a acestuia în economia țării, constă în deţinerea a 20% din acțiunile Rompetrol (E şi acesta un procent semnificativ pentru management, dacă nu am ţine cont de faptul că Sturza a intermediat contractual de vînzare a Rompetrol către CazMunaiGaz cu peste 2 miliarede de dolari). Adică, chiar dacă am admite că a investit, apoi  nici a suta parte din capitaluri. Şi acelea nu în producție, agricultură, minifabrici, care creiază sute și mii de locuri de muncă,  și în benzinării, care aduc profituri uriașe, cerând investiții minimale și creînd minim de locuri de muncă.

Dacă Sturza ținea la propria țară, ar fi ajutat acestei populații nenorocite și prăpădite, pe contul căreia, apropo, a devenit miliardar. Măcar un gest de recunoștință simbolică. Or, banii săi ajungeau pentru zeci de mi de locuri de muncă.
Cel puțin, așa o fac majoritatea businesmanilor în SUA, Suedia, RFG, Franța. Creează locuri de muncă, achită impozite, promovează ideea businessului responsabil din punct de vedere social. Sturza a preferat altă cale.

Sau poate Sturza dă lecții din  poziția de ex-premier, care a îmbunătățit vizibil viața cetățenilor, avînd și autoritate incontestabilă?
Situația din păcate, este exact contrarie. Cunoaștem foarte bine performanțele guvernului Sturza. Conform datelor oficiale, incidența sărăciei a atins în 1999 cifra de 67% (azi 21%). Conform datelor Băncii Mondiale, în 1999, 80% populație trăiau sub pragul sărăciei, 20%  -într-o sărăcie cruntă. (Moldova Human Development Report 2003). Volumul economiei subterane, în 1998-2000 conform unor estimări a atins o pondere de peste 70% faţă de PIB-ul oficial. PIB pe cap de locuitor în 1999 în prețuri curente a atins nivelul statelor africane -323 USD (azi se apropie de 2000 USD).

 Întrepinderile practicau barterul și achitările reciproce tenebre, adică schemele de evaziuni fiscale în proporții grave. Asta era una din cauzele de bază, de ce salariile erau derizorii. Doar demiterea lui Sturza a salvat țara de colaps. Atunci, unii jurnaliști explicau demisia sa prin faptul, că RM avea șansele să depună cererea de a deveni membru asociat al UE. Astăzi, după sute de legi europene adoptate, zeci de standarde introduse, sute de credite și programe implementate, UE abia pe  la finele lui 2012-2013 ne promite tratat de asociere și comerț liber, fără a face măcar aluzia la perspective integrării europene. Astfel, e  clar pentru toți, că  povestea cu «asocierea la UE» din 1999 era o gogoașă propagandistică, care astăzi, poate trezi doar zîmbetul, dacă nu și compătimirea față de autorii ei.

Cu asemenea realizări la CV,  Sturza, ar trebui să fie mai modest. Cu atît mai mult să se abțină de la aprecieri și indicații imperative. Doar dacă nu dorește ca și AIE să obțină aceleași «performanțe» ca și guvernul său. Aici Sturza este evident expert.

Înțeleg că Sturza  și-a dorit mult să devină chiar el președinte. Nu s-a primit. Acum se descarcă pe ceilalți.
Dacă vrea să fie cu adevărat util acestei țări, mai bine s-o ajute «material». Şi ţara îi va fi recunoscătoare. Sunt sigur.

понедельник, 19 марта 2012 г.

Facerea de bine…

Show-ul de doi ani cu alegerea președintelui s-a terminat. Punctum. AIE a pierdut ultimul motiv care-i permitea să se justifice pentru sărăcie, șomaj, inflație galopantă, creșterea datoriei externe, etc. Acum au toate pârghiile și puterea deplină. Respectiv și responsabilit atea. Acum nu mai poți organiza sute de emisiuni pe același subiect, mii de articole pe o singură problemă, sute de declarații și spectacole. Adică, nu mai poți stabili o agendă publică falsă și manipula electoratul.

Alegerea președintelui, și asta o înțeleg pînă și copii, s-a transformat într-un proces de umilire națională a candidaților la acest post. În jur de 15 candidați au fost discutați, expuși public, dezbrăcați cu pielea. Unii, la comanda boșilor de partid,  au fost supuși unor atacuri fără precedent din partea mass-media afiliată politic, iar în unele cazuri, și din partea unui ambasador, care tot mai frecvent confundă sula cu prefectura.

Mulțumirea din partea AIE
Nici unuia din candidații discutați (Greceanîi, Nantoi, Ababii,  Bacalu, etc.) nu i s-a spus un sincer mulțumesc. Acești oameni s-au expus public, și-au riscat cariera și reputația. Unii chiar au  fost umiliți (Ababii), alții atacați. Cel mai dur critic a fost Ghimpu,  care juca rolul de filtru al păpușarului.

Același lucru s-a produs și cu grupul Dodon. Să fie clar: 3 voturi socialiste erau de aur. 58 de mandate ale alianței le permiteau să mențină puterea timp de un an, iar cele trei voturi ale socialiștilor le ofereau alții trei. Adică puterea și legitimitatea, fie și parțială. Puneți pe cîntar, faceți diferența. Fără aceste voturi, AIE mergea la alegeri anticipate și pierdea cu un scor dezastruos, lucru confirmat de IPP (45% pentru PCRM în noiembrie ) și de IMAS (47% în decembrie). Acum reitingul PCRM e și mai înalt, ceea ce confirmă prin culoare unii sociologi de prestigiu, numele cărora din motive clare nu vreau să le fac publice.
Ce era să se producă cu ei în opoziție, e clar. P.Bogatu a descris unul din scenarii.

Înțeleg cînd comuniștii se dezlanțuie cu critici la adresa socialiștilor. Au doza lor de adevăr. Au pierdut pachetul de blocaj în legislativ, majoritatea în CMC, șanșa revenirii la putere după alegeri parlamentare anticipate. Nu înțeleg însă, cînd același lucru îl fac unii lideri ai alianței. În loc să-i mulțumească lui Dodon pentru voturi, liderii AIE au păstrat tăcerea, iar alții s-au dezlănțuit în critici veninoase. În loc să-l protejeze, măcar formal, mediatic, și-au întors spatele.

Doar Valeriu Streleț, liderul fracțiunii PLDM, și cîțiva bloggeri, au recunoscut că rolul socialiștilor a fost crucial. Bine, nu doriți să mulțumiți, atunci de ce să turnați zoi în cap?
Dumitru Diacov (PDM), spre exemplu, a considerat drept o datorie sfîntă, să umilească  socialiștii, în cel mai obraznic mod cu putință.  Știam că Diacov, membru de vază al PCUS,  nu a făcut școala la Paris, dar nici chiar așa. Astfel, Diaicov a afirmat că prin acordarea voturilor, “Cei trei şi-au făcut reclamă din această chestie. Explicaţia este simplă: Nu putea Dodon să plece de la comunişti, să-şi dorească altceva decât ce fac ei, dar să se comporte ca şi dânşii”.

Ei bine, socialiștii și-au făcut reclamă, dar Dvs va-ți ales cu funcții și cu puterea! Cu reclama poți să-ți ștergi nasul sau alte părți.

Iată o mostră clasică a fariseismului și fățărniciei politice, spuse de cel, care încă în 2009 se jura pe cruce, că va pleca din politică la cules căpșune cu nepoții. Pe dracu. Am mai vrea noi așa fericire. Pînă la sfîrșitul timpurilor va sta în parlament și ne va da lecții de morală…

Amintim, că în 2009, fracțiunea PCRM a fost părăsită de 4 deputați în frunte cu V.Țurcanu. Ținem minte, că AIE nu a obținut nici un vot. Nici măcar formal. V. Țurcanu nu și-a dorit așa reclamă.

Valori sau totuși funcții?
Mai apoi, Ghimpu a ieșit la rampă. La un moment mi s-a creat impresia, că acestuia i s-a desprins limba nu doar de gură, dar și de creier. Nu doresc să analizez structura limbajului acestuia, care nici femeilor de stradă nu le-ar face cinste. Reflect esența celor spuse: cele 3 voturi ale grupului Dodon nu înseamnă mult, pentru dânsul personal, poate pentru țară, nițel.

În plus, dacă socialiștii obțin vreo funcție în AIE, PL iese din actul guvernării. Păi, dacă țara a obținut un bine, de ce să nu le mulțumească pentru asta? Deci, păstrarea unor  funcții pentru Ghimpu este un lucru mult mai pricipial, decît binele țării! Interesant e și altceva: pentru propriile voturi, pe lîngă faptul că are 4 ministere, SIS-ul, Banca Națională, și mai nu știu încă ce, Ghimpu cere cu impertinență și funcția de procuror! Pentru Dodon, care de fapt nici nu a cerut funcții, Ghimpu nu găsește nici o funcție, considerînd că asta e normal și corect.

Astfel, pentru toți acei, care vor dori să părăsească PCRM, se transmite un semnal clar: dacă ve-ți părăsi formațiunea, ve-ți avea parte de același tratament.
Corect se spune în popor: facerea de bine, e…

воскресенье, 4 марта 2012 г.

De ce Cristos n-ar trece concursul la președinție…

Alegerile prședintelui în Moldova s-au transformat într-un spectacol de prost gust, ca să nu zic că într-un circ. Fiecare lider din AIEa înaintează cerințe față de candidați, care uneori, nu au nici în clin nici în manecă cu funcția ocupată, fiind adevărate capodopere ale absurdului. AIE în decurs de o lună de zile a compromis 16 candidați la funcția de președinte (13 discutați recent, plus Lupu, Greceanîi, Talmaci). Ghimpu a devenit un fel de abator al candidaților.

În așa situație, nu știu, dacă se va mai găsi cineva cu mintea întreagă, de a mai fi tentat de această funcție. Ultimul din ei, Ababii, a fost umilit și rejectat Qde Ghimpu, pe motiv că ar fi fost ministru la PCRM.
Consecințele sunt evidente. Astăzi deja e 5 martie. Pină azi, nu avem un candidat unic la președinție, nici data alegerilor, nici certitudinea dacă mai există sau nu această alianță. Nu avem nici măcar un răspuns clar din partea doamnei Bacalu, dacă dorește ea sau nu să fie președinte, sau cel puțin, are de gînd sau nu să vină în Moldova. Și nu e clar dacă vom avea.
Numele și biografia doamnei Bacalu tot sunt învăluite în mister. Liderii alianței ne propun să conversăm cu ea prin skype, dacă avem întrebări. Nicio problemă. Și voturile le va obține în așa caz, prin fax. Și aici îi dau dreptate lui Ghimpu, fiindcă astăzi, chiar la angajarea unui măturător, firma pune restricții, gen cunoașterea computerului, englezei, studii superioare. Apoi urmează interviul, apropo direct, nu prin skype. Apoi, se cer scrisori de recomandare. Apoi, termen de încercare. Și tot așa. Aici, totuși, e vorba de un președinte de stat.
Partea proastă constă în faptul, că unele argumente ale lui Ghimpu, nu rezistă criticii. Repudindu-l pe Ababii că a fost în guvern comunist, etalînd și art. 13 din programul PL, Ghimpu era gata cu ambele mâini să-l voteze pe Lupu, care era și membru PCRM, și membru CC, și spicher…Iată și tot anticomunismul lui Ghimpu. Cerînd de la candidați să fie români, Ghimpu nu avea întrebări față de moldovenistul Lupu. Vorbind despre jocuri pe la spatele PL, nu propune propriul candidat și nici nu vine la unele ședințe ale AIE, cînd tocmai se discută candidatul.

Bine, e clar că Ghimpu vrea garanții. Toate celelalte sunt pretexte și aberații, de care și copii din clasa doua a unui gimnaziu sătesc se prăpădesc de râs.
Garanțiile sunt clare: funcția de spicher, vre-o structură de forță,(gen MAI sau Procuratură) pe lîngă SIS-ul pe care deja îl deține. Deci, Ghimpu vrea să reconfigureze AIE. Personal, nu cred că Lupu e atât de prost, ca să-i cedeze fotoliul de spicher lui Ghimpu. Nu pentru asta a părăsit el PCRM, ca să-l facă boier pe Ghimpu. Filat, dacă cedează MAI, devine o simplă marionetă, nu premier, ținînd cont de faptul că el a făcut eroarea strategică, oferind Ministerul Economiei PDM. Ce fel de premier poți fi, dacă nu ai ministerul economiei sub control și organele de forță?

Despre cedarea procuraturii nici nu poate fi vorbă. Trebuie să fii dus de tot cu pluta, ca să crezi că domnul păpușar va face asemenea sacrificii, și încă în numele «interesului național», care nu are nimic comun cu cel personal.
Problema cea mare constă în faptul, că nimeni nu-i poate oferi garanții lui Ghimpu. Fiindcă nimeni nu le are. Da, frica sa vizînd reformatarea coaliției și excluderea PL din alianță, în cazul votării președintelui e clară, și nu e lipsită de temei. Dar cine are garanția locului «călduț»? Filat? El primul poate fi debarcat cu voturile PD-PCRM. Lupu? E destulă o alianță PCRM-PLDM, din 70 de voturi, și Lupu își pierde toate valorile, inclusiv funcția de spicher, rămînînd doar cu principii. Dodon? Cu atît mai mult.

Or, funcția de vice-spicher, pe Ghimpu nu-l aranjează. Atunci de ce a cedat funcția de spicher lui Lupu? De ce a refuzat de funcția de vice-spicher în favoarea lui Plahotniuc? Ce era la mijloc: principiile sau valorile? De la ei acum și să ceară explicații, adică, funcții…
Q
De ce Isus n-ar trece preselecția?
Ambițiile liderilor politici sunt atît de mari, ca dacă ar coborî însuși Cristos din ceruri, nu cred că ar avea mari șanse să treacă preselecția.
Filat l-ar întreba dacă este pragmatic. Lupu l-ar interoga vre-o două zile să afle ce principii și valori are, și dacă e gata să oprească războiul politic…

Dodon l-ar întreba dacă e statalist sau nu, și care-s soluțiile sale pentru agricultură.
Din lideri s-ar bucura doar Voronin. A zis doar că e primul communist.
Apoi va veni rîndul societăți civile. Brega l-ar întreba, ce poziție are față de legea antidiscriminare, și dacă este gata să revadă textul scripturii. În caz contrar, l-ar acționa la CEDO.
Și dacă, totuși, scapă cumva de toți ceilalți, oricum nu are șanse.

La urmă, cahla o va pune Ghimpu. Acesta nu-l va vota, zicînd că nu este român.

AMIN.

вторник, 28 февраля 2012 г.

Oligarhii vor democraţie?

La 25 februarie, Vlad Plahotniuc a ieşit cu iniţiativa legislativă privind aplicarea votului uninominal în sistemul electoral al Republicii Moldova. Argumentarea spicherului a fost una pe cît posibil de nobilă – alegătorii trebuie să voteze pentru persoane concrete, nu pentru liste electorale, în spatele cărora se ascund persoane anonime, iar uneori, chiar şi dubioase. Totodată, Vladimir Plahotniuc spune că este gată să rişte cu nealegerea sa în viitorul Parlament, numai ca această iniţiativă să fie adoptată.

Avantajele votului uninominal
Unii analişti, au venit cu argumente suplimentare în sprijinul ideii. Astfel, argumentele de bază în favoarea acestui model sunt trei:
  1. conexiunea dintre alegătorii raionului şi deputaţi, deci, un grad mai avansat al democraţiei, o promovare a interselor circumscripţiei
  2. reducerea la zero a dictaturii liderilor de partid
  3. eliminarea PCRM de pe eşichierul politic, care fiind lipsit de personalităţi marcante, va pierde categoric şi irevocabil în faţa reprezentanţilor AIE.
Sistemul majoritar şi democraţia
La o analiză mai atentă, majoritatea argumentelor invocate în sprijinul acestui sistem, nu rezistă criticilor. Acest sistem ar fi bun pentru SUA, dar nu se pretează la condiţiile Moldovei. Să le luăm pe rind:
  1. În teoria politică, sistemul proporţional este, la general vorbind, considerat mai democratic, fiindcă este mai reprezentativ, permite prezenţa şi a unor partide şi grupuri sociale mici în parlament. Ca regulă, sistemul majoritar funcţionează în state cu o cultură politică unitară, nu fragmentară ca la noi, fiind aproape imposibil de aplicat în societăţile multietnice, lipsite de identităţi naţional-politice comune, polistructurate şi cu o cultură politică fragmentară. În aşa sisteme ca cel moldovenesc sau olandez, unii politologi gen A.Lijphart recomandă în mod imperativ sistemul propoţional şi democraţia cosocială. Asta din cauza, că în sistemul majoritar, învingătorul, care a acumulat 50,1 voturi, obţine totul, iar 49% de voturi exprimate pentru alţi candidaţi, se risipesc. În consecinţă, grupurile minoritare care nu sunt reprezentate în parlament, devin reticente faţă de sistemul politic, se înstrăinează de acesta, ba chiar îl repudiază. În SUA situaţia se echilibrează, fiindcă cetăţenii aleg preşedintele, judecătorii, şeriful, etc. Iată de ce, sistemul proporţional este răspîndit în majoritatea statelor europene, cu o democraţie avansată. Mă refer aici la Belgia, Danemarca, Norvegia, Islanda, Finlanda, Suedia, Austria, Spania, Italia, Olanda, Portugalia, Elveţia.
  2. Conform indicatorului democraţiei, elaborat de The Economist Intelligence Unit ( Index of Democracy 2011), care măsoară calitatea democraţiei în statele lumii, avem următorul peizaj:
  • Norvegia – locul 1
  • Islanda – 2
  • Danemarca -3
  • Suedia – 4
  • Marea Britanie – 18
  • SUA – 19
Deci, statele cu sistem proporţional sunt considerate cele mai democratice. SUA şi Marea Britanie stau la coada clasamentului. Ce s-ar întâmpla cu Moldova, care se află azi pe locul 64, în acest clasament, dacă ar introduce acest sistem?
Fortificarea oligarhiei
  1. Astăzi, sistemul proporţional bazat pe liste impune liderii politici să includă persoane cu autoritate în propriile liste, pentru a avea efect de imagine cumulativ. Astfel, în liste mai apare şi intelectualitatea (Nantoi, Ciubasenco, Godea, Tănase, Hadîrcă, Lupan, etc) ţăranii, muncitorii, deşi ultimii, tot mai rar. In cazul sistemului uninominal, la alegeri vor putea participa doar indivizii foarte bogaţi, care-şi pot achita campania electorală și mitui alegătorii. În consecinţă, Parlamentul va fi format doar din businesmani şi baroni locali, adică nomenclatura locală, fără nicio şansa pentru intelectuali, jurnalisti, pedagogi. Spre exemplu, în Congresul şi Senatul SUA majoritatea deputaţilor sunt oameni foarte bogati, milionari. Acelaşi lucru s-a produs în Ucraina şi Rusia, unde oligarhii cumpărau regiuni întregi. Dacă partidul va promova pe cont propriu indivizi cu autoritate, aceştia oricum vor fi dependenţi de boşii de partid.
  2. Deci, s.m. va consolida definitiv sistemul oligarhic, fiindcă oligarhia naţională se va contopi cu cea regională, excluzînd din jocul puterii grupurile sociale «incomode», care nu înţeleg limbajul schemelor, banilor, discounturilor, off-shore-urilor, vorbind despre valori şi idealuri. Respectiv în loc de un singur Păpuşar, vom obţine 101!
  3. Atunci, de ce acest sistem funcţionează bine în SUA? Aici în SUA, poporul alege preşedintele, judecătorii, şerifii, senatori, congresmanii, şi chiar conducerea şcolilor. Deci, toată puterea e responsabilă în faţa poporului, existînd şi un mecanism clar de echilibre şi reţineri. La noi, se propune ca președintele, judecătorii, CCA, CEC, SIS să fie numite de oligarhii din parlament, deci, să fie sub controlul lor total. Aici e miezul problemei. Unii oligarhi speră, că prin acest sistem, ei își vor putea promova proprii subalterni în legislativ, strivindu-i pe ceilalți, grație resurselor financiare și mediatice copleșitoare. Sau să-i cumpere pe reprezentanții concurenților electorali. Iată de ce, avem mari dubii, că acest demers țintește spre consolidarea democrației.
Dispariția majorității partidelor moldovenești…
  1. Sistemul majoritar favorizează partidele mari, şi stimulează mai devreme sau mai tîrziu formarea sistemului bipartid (vezi SUA, Marea Britanie). Cum credeţi, care ar fi cele 2 partide, care vor fi reprezentate în parlament, dacă se introduce acest sistem? Răspunsul este evident – PCRM şi PLDM… PL ar avea 3-4 deputaţi, toţi din Chişinău, PDM 5-6, şi asta într-o ecuaţie foarte optimistă. În viitor, aceste partide vor dispărea.
  2. Teza că PCRM e lipsită de personalități, este discutabilă. Cel puțin, ea este valabilă și pentru partidele constituante ale AIE, care nu au prea multe nume notorii, precum recunoaște și deputatul PLDM, Tudor Deliu. Azi, AIE mai poate avea randament electoral doar datorită reitingului propriilor președinți (Filat, Chirtoacă, Lupu). Ei sunt «locomotivele», care își aduc «vagoanele» în legislativ. Prin vot uninominal, ei se vor aduce doar pe sine…
  3. Mulți din primarii PD si PLDM sunt transfugi comuniști, ca și președinții de raion. Amintim, că în 2003 PCRM a avut 368 primari, în 2007 334, în 2011 – 203. Deci, peste 130 de primari au emigrat…Dacă ei devin parlamentari, în ce coaliții vor intra? În plus, să nu uităm, că PCRM a luat multe primării orășenești, majoriatea în CMC. Spre exemplu, în Bălți, în 2010, PLDM a luat 18%, PD – 13.69, PL – 4.93. Cît ar lua ele dacă sistemul va fi majoritar? Corect. 0! La fel în UTAG, Nord, Estul republicii, etc. Iată de ce în anii 90, mulți politologi considerau că sistemul majoritar va da victorie categorică PCRM.
  4. E limpede, că deputații aleși de popor, nu se vor supune nimănui, motivînd, că ei sunt aleșii poporului, și trebuie să reprezinte interesele acestui popor şi nu a partidului. Deci, multe politici guvenamentale riscă să fie compromise. În SUA din motivele enunțate anterior, disciplina internă a partidelor e slabă, deputații votează după bunul plac. Aceasta nu este periculos, fiindcă diferențele de program sunt minimale. În RM-discrepanțele sunt enorme. Coalițiile, cel puțin cîțiva ani consecutivi, vor deveni imprevizibile, stabilitatea guvernamentală va fi de fiecare dată discutată. Acești baroni locali, pragmatici și avizi după resurse, vor forma coaliții nu în funcție de valori și vectori (integrarea europeană sau euroasiatică), ci în funcție de propriile interese materiale. Vom avea situația, cînd proprietarii Victoria Bank, Fincombank, Ascom Group și a cîtorva companii petroliere vor decide toate ecuațiile politice.
Nu va fi solutionat conflictul transnistrean…
Sistemul proporțional cu o singură circumscripție a fost propus pentru a nu pierde definitiv Transnistria, a oferit posibilitatea locuitorilor acesteia de a vota și a se integra în spațiul de drept al Moldovei. Sistemul majoritar pune cruce pe această intenție.
Concluzii:
  1. Sistemul majoritar are plusuri, dar și minusuri. Pentru RM minusurile sunt evidente, riscurile sunt mari. Riscul de bază constă în cumpărarea deputaților, consolidarea oligarhiei, trenarea reformei.
  2. Moldova, eventual ar putea încerca 2 cai: fie să coboare pragul pentru candidații independenți, care astăzi este de 2%, ca și pentru partide, la fel ca în Israel, unde e 1% Danemarca -2% , Argentina -3%. O altă cale ar fi introducerea sistemului electoral mixt, analizînd foarte atent şi aici riscurile.

понедельник, 27 февраля 2012 г.

deşi împărtăşesc idealuri diferite, Vă recomand acest articol!

Подтасовка и фальсификации - главные принципы работы портала Андриевского

Мы ранее уже заявляли о том, как некоторые СМИ нагло лгут и фальсифицируют информацию, с целью манипулирования общественным мнением. Сегодня черед разоблачения пришел и за порталом ava.md, который принадлежит вечно проигрывающему выборы политтехнологу и опытному махинатору общественного мнения Виталию Андриевскому.

В частности, речь идет о голосовании на его сайте, который никогда не совпадает с результатами ни одного опроса. Что ж, сошлемся на то, что результаты именно на этом сайте не являются репрезентативными. Но когда общественность нагло обманывают, то посетителям того или иного портала стоит задуматься откуда они черпают информацию.

Сейчас на сайте Андриевского идет голосование по выбору самого авторитетного политика января. Несмотря на то, что Андриевский выложил на первое место Владимира Воронина, то сразу же бросается в глаза результаты Игоря Додона, который с небольшим отрывом идет на втором месте. Только вслушайтесь: Додон, который в январе говорил, что готов проголосовать за праворадикала Оазу Нантоя в качестве президента, который предоставил Альянсу нехватающие голоса для большинства в Муниципальном совете, который лидер партии, призывающей запретить Партию коммунистов, этот Додон, оказывается, по результатам голосования на сайте Андриевского, получает второе место среди авторитетных политиков.

Наверное, нужно быть либо на зарплате у Додона либо полным идиотом, чтобы после всего этого голосовать где-либо за Додона, на чьем партийном офисе отныне можно вешать китайский красный фонарь. Однако проверить истинность голосования на сайте с непонятным названием "ava" невозможно.

Но привычка, выработанная еще в школе, складывать проценты дала о себе знать. Сложив результаты всех политиков и выявилась фальсификация Виталия Андриевского. Вместо ожидаемых 100% получилось 100,8%, то есть непонятно откуда появился практически целый процент. Очевидно с математикой у Андриевского плохо, по крайней мере с арифметикой.Что ж, председателю молдавского ЦИКа есть чему поучиться у Андриевского. Вот кто настоящий комбинатор голосования - Виталий Андриевский! И если кто-то еще ломает голову какие-такие выборы выиграл Андриевский в качестве т.н. "политтехнолога", как он сам любит себя называть, то знайте, что он действительно выигрывал выборы и не одни. Только все эти выборы были ими же подтасованы на его же сайте, которому у порядочных людей уже давно веры нет.

В доказательство приводим скриншот страницы с результатами т.н. "голосования" Андриевского:
P.S. Это уже не первый случай, когда портал Андриевского был пойман на лжи и подтасовки информации.
P.P.S. Виталий Андриевский может не спешить с оплатой "за пиар" его сайта. Во-первых, никакая реклама уже не спасет его от звания фальсификатора, а во-вторых, хоть для г-на Андриевского это и непонятно и покажется небылицей, но в Молдове есть журналисты, которые пишут и борятся не за деньги, как некоторые "политтехнологи", а за правду и справедливость.


www.grenada.md/post/loj_andrievskogo#

среда, 22 февраля 2012 г.

Кризис демократии при демократах, или Дефектология для чайников

Исследовательская компания The Economist Intelligence Unit (аналитическое подразделение британского журнала Economist) представила недавно Индекс демократии стран мира 2011 года (Democracy Index 2011 ).

Демократическая рецессия в мире
Рейтинг, несмотря на многие вопросы, которые возникают в связи с очевидной субъективностью авторов исследования, дает приблизительную картину состояния демократии в мире в целом и в Восточной Европе в частности. Вывод авторов исследования в целом неутешителен: за последние 3 года глобальный экономический кризис усилил мощь авторитарных режимов по всему миру. Во всем мире наблюдается «демократическая рецессия», продолжает снижаться доверие к политическим институтам. Отмечается рост протестного движения, причем социальные беспорядки могут представлять угрозу для демократии в некоторых странах. Тенденции авторитаризма еще более укоренились в большинстве стран бывшего Советского Союза.

Где мы
Из 167 стран, охваченных исследованием, Молдова заняла почетное 64-е место. По сравнению с рейтингом за 2010 год она поднялась на две позиции (с 66-го на
64-е), но остается с тем же баллом – 6,33. Республика Молдова находится на одной позиции с Сербией, перед ней в рейтинге стоят Мали, Парагвай и Сальвадор. Сразу после нашей страны в рейтинге идет Папуа – Новая Гвинея. Вместе с тем, мы занимаем лучшую позицию среди стран СНГ. Для сравнения,  Румыния занимает в рейтинге 59-е место, Украина – 79-е.

Вроде бы есть повод для гордости, если не гордыни. Однако если читатель не поленится и проверит тот же индекс за  2008 год,  то будет немало удивлен, узнав, что тогда Молдова   имела 6,50 пункта и занимала  62-е место, а не 64-е, как сейчас, или 66-е, как в прошлом году. Другими словами, если смотреть на проблему шире, то страна за последние годы деградировала. С 2008 по 2010 год – на  -0,17 пункта, что, безусловно, весьма существенно. Молдову отделяют всего 13 пунктов – до гибридного режима, что не так уж и много. Напомним, что гибридными считаются полуавторитарные режимы.

Но сам рейтинг ни о чем не говорит. Куда важнее понять, к какой категории отнесли нас добрые заокеанские дяди. Так вот, данный институт оперирует четырьмя категориями:
-  Полная демократия – Исландия, Дания, Швеция, Новая Зеландия, Австралия, Швейцария, Канада, Финляндия и Нидерланды.
-  Недостаточная, или дефектная демократия – Молдова, Румыния, Литва, Франция, Италия…
-  Гибридный режим – Украина, Бангладеш, Гондурас, Боливия, Ливан, Босния и Герцеговина и, как ни странно, Грузия.
- Авторитарный режим – Северная Корея, Туркмения, Алжир, Куба, Китай, Сирия и так далее.
Молдова отнесена к так называемым  «Flawed democracies», или   к дефектным демократиям.  «Дефектная демократия», как считает  научный руководитель российской Высшей школы экономики Евгений Ясин, легко превращается в авторитаризм, как только выборы начинают фальсифицировать.
Дефектная демократия
Но что такое дефектная демократия? Ответ авторов очень лаконичен: у этих стран есть свободные и справедливые выборы, и даже если есть проблемы (такие как нарушения  свободы СМИ), основные гражданские свободы уважаются…  Однако, по мнению авторов исследования, в таких странах существенные слабости в других аспектах демократии, включая проблемы в управлении, слаборазвитую политическую культуру и низкий уровень участия в политической деятельности.

Увы, трудно согласиться с таким определением дефектной демократии, а вернее, с отнесением Молдовы к таковой. Особенно если учесть, что к этой категории, пусть и с разными очками,  почему-то отнесены Италия и Франция.
СМИ в Молдове с 2011 года впервые стали полностью свободны, о чем говорит и почтенная международная организация «Фридом Хаус». Но вот попробуй              хоть одно из молдавских СМИ не раскритиковать, к примеру, митинги Рошки, таких тумаков получит, что мало не покажется. Формула свободы молдавских СМИ за 20 лет осталась прежней. Они свободны критиковать оппозицию и хвалить власть.
Результаты выборов в Молдове постоянно ставятся под сомнение проигравшей стороной, что уже говорит об их слабой легитимности, об априорном  предположении о фальсификации или подтасовке. Не хочется тут рассуждать о том, что некоторые председатели избирательных комиссий строят себе после выборов четырехэтажные особняки…
О разделении властей и говорить не приходится. Власть вот уже 20 лет подряд бережливо сохраняет авторитарные замашки. Граждане прекрасно понимают, что любая власть, вне зависимости от цвета и названия, придет и даст в морду. Весь вопрос граждан лишь в одном: кто раздаст тумаки – президент, премьер или спикер?

Страна сохраняет до сих пор «самый справедливый и независимый суд в мире». Чего стоит только распределение Верховного суда по алгоритму в пользу Либеральной партии, что ясно указывает на желание властей подчинить себе судебную систему. Скандальное снятие с должности председателя Конституционного суда Пулбере, председателя Верховного суда Муруяну лишь подтверждает эти догадки.
О гражданских и социальных правах, а вернее, об их отсутствии  можно рассуждать до бесконечности. Приведем лишь один аргумент – Молдова занимает третье место в Европе по числу жалоб, поданных в Европейский суд по правам человека (по коэффициенту к количеству населения).
Если говорить о таком важном критерии (разработанном еще Робертом Далем),  как подотчетность властей народу, то здесь и ежу понятно, что дела обстоят хуже некуда. Кое-кто в 2001-м обещал русский язык в качестве второго государственного, объединение в Союз Россия – Беларусь. Другие обещали в 2010-м  безвизовый режим с ЕС, к 2011 году зарплаты в 500 евро, пенсии – в 300! Что одни, что другие не выполнили своих обещаний и, по всей видимости, не собираются этого делать и в будущем. Народ безмолвствует и, похоже, готов терпеть такое положение вещей и дальше.

Тем не менее обвинять по традиции сам народ в своих бедах, как это любят делать все оппозиционеры, мы не собираемся. Народу просто не везет с правителями. Пока не везет.
И всё же хочется верить в лучшее будущее. А ведь вера может реки повернуть вспять…

 Аргументы и Факты